Translate

vineri, 11 septembrie 2015

Fine Art America

Am pomenit de site-ul Fine Art America atunci cand am vorbit de lucrarile fotografului Anne Geddes. Pomenesc din nou deoarece artista australianca are un portofoliu mare pe acest site, dar si pentru ca acest magazin livreaza in intreaga lume, asadar si in Romania, iar numarul de artisti si lucrari expuse este enorm. 100000 de artisti expun pe site 6 milioane de lucrari! Este cea mai mare initiativa de acest gen din intreaga lume, iar in fiecare saptamana apar alte si alte noutati sau noi nume. Produsele pe care le comanzi sunt imprimate in atelierele Fine Art America si sunt livrate gata de a fi utilizate in casa. Sediul firmei este in Chicago, dar au ateliere si in Australia sau in Marea Britanie.
Diversitatea produselor oferite este de asemenea mare, gasiti perne, cani, carti postale, genti, perdele de dus, folii protectoare pentru iPhone, desene, imagini inramate, imprimate pe canvas, pe suport metalic, printuri acrilice. Poti de asemenea sa-ti incarci propria imagine, sa-ti alegi formatul, dimensiunile, astfel incat sa-ti creezi obiect dorit.
Perna imprimata cu imagine de Anne Geddes
Poster cu imagine de Anne Geddes
Print pe metal din colectia Under the Sea de Anne Geddes
Pentru colectia "Under the Sea" a lui Anne Geddes, site-ul a obtinut exclusivitate in furnizarea online a produselor ceea ce este mare lucru. Mi se pare ca si artistii romani ar putea beneficia de o mai larga recunoastere, folosind acest tip de vanzare online pe acest site. Cred ca de-a lungul timpului am vazut cateva nume romanesti pe site.
In orice caz, Fine Art America pune la dispozitia artistilor posibilitatea de a-si crea propriul site de prezentare pe http://artistwebsites.com/, ai primele 90 de zile gratuit pentru a testa, apoi taxa este de numai 30$/an. In acest fel artistii pot primi comenzi pe site-ul lor, iar Fine Art America se ocupa de imprimare si livrare.
Dar sa revenim la Anne Geddes. Va aratam zilele trecute cateva carti postale cu fotografiile ei si spuneam ca nu stiu ce voi face cu ele. Intre timp mi-am adus aminte ca am doua rame de ipsos albe, blankuri adica, asa ca le-am vopsit frumusel, le-am aplicat pietricele, cadran vechi de ceas, flori de lemn si de fetru, fluturi de hartie si am inramat doua dintre fotografii.

Field Mice
Untitled




Un comentariu:

  1. îmi place mult stilul Annei Gedde, nici o imagine nu e mai tandra pe lumea acasta decât cea cu bebelusi! dulci si puri, ca niste îngerasi.
    ☺ Frumos ai încadrat cartile postale, se potrivesc bine ramelor.

    RăspundețiȘtergere

Comentariile la acest articol sunt moderate, nu apar imediat pe pagina.