Translate

vineri, 10 aprilie 2015

Chestii spirituale

Nu am zis "inaltatoare" si nu am zis ca au legatura cu atmosfera de Paste.
Prima este o carte SF. Un SF monumental, la propriu si la figurat, scris de Robert Charles Wilson, aparut in 2012 si premiat cu "John W. Campbell Memorial".


L-am citit cu sufletul la gura. Este atipic si sofisticat prin simplitatea sa, nu se bazeaza pe descrierea unei lumi utopice, distopice sau mai stiu eu cum, super-tehnologizata sau post-apocaliptica, este mai degraba o idee traznita imbracata de autor in hainele fizicii cuantice si ale fenomenelor trans-temporale. Poate nu este atat de usor de digerat de fitecine, dar cu siguranta are un ritm alert ce te tine conectat la intamplari, fara sincope plictisitoare.
Nici macar actiunea nu este situata foarte departe in timp. Undeva, prin anul 2020 si ceva, personajul principal al cartii, cel din perspectiva caruia este povestita intreaga istorie, se afla in Asia, cu familia, intr-o situatie sociala nu tocmai roz. Alaturi de prietenul sau, asista intr-o zi la inceputul a ceea ce avea sa fie era cronolitilor, monumente uriase, devastatoare ce erup din adancurile Pamantului, distrugand zonele in care apar. Cronolitii sunt martori ai viitorului, un viitor inchinat razboiului, ce apar in prezent pentru a marca victoriile unui conducator numit generic Kuin. Se fac cercetari, cronolitii uriasi par sa prevesteasca evenimente ce vor avea loc peste ceva mai mult de 20 de ani. Locurile de pe glob in care apar reprezinta de fapt zonele care au fost cucerite in viitor. Nu se stie cum acel Kuin este capabil sa manipuleze stiinta, timpul si spatiul astfel incat sa provoace fenomenul aparitiei unui cronolit. Autorul reuseste sa zugraveasca transformarea societatii umane ca urmare a acestor aparitii. Se nasc conflicte, se schimba clima, apar fanatici religiosi si pelerinaje catre acesti cronoliti, lumea cunoscuta se clatina din temelii. Suma intamplarilor dintre aparitia primului cronolit si sfarsitul perioadei de douazeci de ani reprezinta de fapt  un ciclu de feed-back, o turbulenta temporara in care sunt prinse si personajele acestei carti.
Ideea in sine este uluitoare! Atunci cand trimite cronoliti in trecut, Kuin nu face decat sa conduca istoria in directia in care doreste. Obtine un feed-back care ii alimenteaza gloria militara, garantandu-i cuceririle in viitor. Chiar si legaturile dintre personaje nu sunt intamplatoare, exista o predestinare evidenta. La capatul celor 390 de pagini iti spui ca....este posibil! Legile fizicii sunt atat de complexe, iar posibilitatile de manipulare sunt nenumarate.
Robert Charles Wilson are cu siguranta indemanarea scriitorului de actiune, intuitia unui sociolog si imaginatia unui autor de SF, le combina intr-un mod extrem de atragator, acoperind cu multa indemanare o perioada relativ lunga de timp. Intamplarile curg firesc pe fondul transformarilor civilizatiei, oamenii se schimba, personajele se despart si se reintalnesc, se asociaza in final pentru a da de capatul evenimentelor. Este o carte captivanta, unul dintre cele mai bune SF-uri citite in ultimii ani.
A doua "chestie" a fost un horror din 2002. "Red Rose" se numeste si reprezinta o miniserie tv pe care eu nu mi-aduc aminte sa o fi vizionat pe vreun post. Fiind miniserie, banuiesc ca a avut trei episoade deoarece pe net are ceva mai mult de trei ore.
Nu stiu ce mi-a venit sa aleg acest film, fiind tocmai din 2002 m-am gandit ca nu are cum sa beneficieze de cine stie ce efecte speciale si probabil subiectul este extrem de banal. N-a fost asa, nu m-am miscat din fata calculatorului decat cu mici intreruperi absolut necesare (cum ar fi aceea sa hranesc familia ajunsa la disperare).
Red Rose este o casa dintr-o alta epoca. Una mare, monstruoasa chiar si inselatoare, va dati seama! Joyce Reardon, o profesoara de universitate pasionata de paranormal, este atrasa de povestile disparitiilor de persoane in interiorul casei si de istoria innegurata a familiei care a locuit acolo. In plus, este iubita ultimului descendent al fostilor proprietari si care doreste demolarea casei blestemate, acum inchisa si paraginita. Joyce este hotarata sa demonstreze ca in cladire se petrec fenomene neobisnuite si aduna o echipa de oameni cu diverse abilitati paranormale pentru a petrece un ultim weekend acolo.
Toata povestea sugereaza faptul ca ciudata constructie traieste o viata ascunsa, asteptandu-si urmatoarele victime, prinzandu-le ca intr-o panza de paianjen fara scapare. Ideea unei case cu personalitate proprie este inedita, decorurile sunt extraordinare, va invit sa vizionati filmul, de preferinta nu seara. Veti constata ca exista si stangacii datorate anului in care a fost realizata pelicula dar, in ansamblu, este totusi un film deosebit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile la acest articol sunt moderate, nu apar imediat pe pagina.