Translate

duminică, 7 iulie 2013

Jurnal de weekend

Azi am avut o zi extrem de obositoare. Dimineata a inceput cu o dilema...De obicei in Ploiesti nu prea ai ce vedea, dar sunt weekenduri in care se organizeaza mi multe chestii, de nici nu stii cum sa te imparti. Uneori am senzatia ca cineva isi rade de noi, cetatenii onorabili ai acestei urbe apatice. Asadar astazi aveam de ales intre derby-ul de trap de la hipodrom, venirea echipei Petrolul in centru, nu stiu exact cu ce ocazie si expozitia de caini de la Bucov. Intalnirea cu fotbalistii a picat ca nu-mi placea mie, iar derby-ul dupa care tanjeam eu nu-l atragea pe pusti, asa ca ne-am luat calabalacul, ne-am aburcat intr-un taxi si am luat directia parcului de la Bucov.
La intrarea in parc masini cat cuprinde, pe spatiul destinat expozitiei era destul de multa lume, dar participarea in sine a fost extrem de saracuta. Eu judec toata treaba prin prisma amintirilor de la expozitiile de dinainte de '89 cand Asociatia Chinologica Romana era o forta, iar concursul se bucura de participare nationala. Pe vremea aceea expozitiile se organizau cu mult fast, veneau reprezentanti ai celor mai renumite canise, vedeai o gramada de rase, se aduceau pui pentru vanzare, se comercializau brosuri, albume si vederi cu caini, era o frumusete! Acum am avut vaga senzatie ca era un eveniment pentru amatori, parca vecinii mei de bloc, detinatori de animalute, isi luasera "pet-urile"in brate si iesisera la iarba verde. La unele rase nu era decat un exemplar. Am vazut niste mastiffi italieni o frumusete, un chow-chow bine tapat dar lesinat de caldura, in rest o multime de ciobanesti germani si alsacieni, vreo doi pudeli haiosi, o trupa de cockeri cam dolofani, buldogi francezi, cativa rotweileri si dobermani, o pereche de Saint-Bernarzi cu adevarat maiestuosi, ciobanesti caucazieni si un singur ciobanesc de Berna. Nici macar dogi germani nu prea erau... Ne-am invartit vreo jumatate de ora, dupa care am zbughit-o spre gradina zoologica. Gradina Zoo de la Bucov apartine Primariei Ploiesti care s-a straduit sa investeasca ceva in ultimii ani, in acest obiectiv si a reusit sa-i mai dea fata cat de cat. Partial fiind obligati si de legislatie, altminteri ar fi trebuit sa o desfiinteze ca ramaneau fara autorizatie de mediu. Cu exceptia aleilor si a WC-ului public care sunt o catastrofa, in rest amenajarile sunt acceptabile si au aparut specii noi. La iesirea din gradina ne-am indopat cu niste gogosi, apoi ne-am dus la autobuz si am revenit in oras. Eiii, aici s-au bulibasit putin treburile, deja muream de cald si dupa ce ne-am suit in alt autobuz, mi-am adus aminte ca mi-a expirat abonamentul. Asa ca ne-am dat jos la statia urmatoare, ca n-aveam chef sa risc, desi era weekend. Am luat-o catinel, pe jos, pe bulevard care era inchis. Surprinzator, pe bulevard era mare cursa mare de ciclism. Ne-am instalat pe-o banca sa cascam gura la ciclistii profesionisti, ca asta erau, am vazut si o sigla cu clubul din Slatina la unii dintre ei. Participantii erau puhoi, iar la corturile organizatorilor de-abia te strecurai de atata lume. Dar zau daca mai eram in stare de ceva... Ne-am tarat ca niste melci pana acasa. Asta a fost. Poze n-am ca daca mai caram si aparatul dupa mine, eram buna de dus cu targa! Toata saptamana m-am chinuit sa termin o sticla la care am incercat si eu o tehnica vazuta pe net. Sticla e transformata in vaza prin taierea gatului, am lipit servetel, am chituit-o si am lipit coji de oua pe care le-am colorat ici-colo. A iesit ce se vede, nici prea-prea, nici foarte-foarte, un fel de efect de mozaic. Ma rog, e prima incercare, dar am muncit prea mult si mie nu-mi place sa pierd timp cu ceva...



9 comentarii:

  1. Tot la catei m-as fi dus si eu :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu chiar nu imi dau seama cum reusesti sa faci aceste minunatii..Din toamna voi avea mai mult timp si o sa iti cer sa-mi spui detaliat cum le faci, ca sa incerc si eu.

    RăspundețiȘtergere
  3. E bine ca nu sunteti statici si cautati diversitate pentru weekend.Mie chiar imi place vaza.

    RăspundețiȘtergere
  4. Bună draga mea!
    Mie îmi place mult vaza,îți admir răbdarea!
    Îți doresc o săptămână ușoară și plină de împliniri!
    Cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  5. E foarte reusita vaza,am sa incerc si eu!
    O zi cu soare iti doresc si eu!

    RăspundețiȘtergere
  6. aveam o matusa in Ploiesti care ma ducea la Bucov tot timpul cand eram mica :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Un început promițător...mie îmi place. Felicitări pentru creație. :)

    RăspundețiȘtergere
  8. E bine ca ai dorinta sa iesi, sa mergi sa vezi una, alta in wekend. Eu un prea ma timp. Treburile s-au adunat...nici de blog nu mai am timp cat as dori...mereu sunt in criza de timp. :(
    Sunt dragute expozitiile canine, am fost si eu la una acum mai multi ani. Armosfera e interesanta.
    Cat despre vaza...nu sunt prea lamurita cum e facuta. E foarte vesela dar cred ca ai dreptate, se pierde destul de mult timp :)

    RăspundețiȘtergere

Comentariile la acest articol sunt moderate, nu apar imediat pe pagina.