Există viaţă după moarte?

Există?

Sunt sigură că fiecare dintre noi avem o anumită viziune asupra fenomenului numit “viaţă”. Unii cred că urmează ceva după moarte, un fel de episodul 2 în care toate se rezolvă şi capătă explicaţii, alţii cred că viaţa e totul şi toate teoriile sunt simple elucubraţii. Nu prea ştii pe cine să crezi, se dau tot felul de argumente pro şi contra. De fapt ne este atât de teamă de moarte şi de ideea de « nimic » încât suntem în stare să credem orice. Eu am mai spus şi susţin în continuare că, după moarte, vom avea cu toţii o maaare surpriză !

Cea mai bună carte pe care am citit-o « ever » despre acest subiect a fost « Exista viaţă după moarte?” de Anthony Peake, scoasă de editura Litera şi vândută cu revista Felicia.

Ce are deosebit teoria lui Anthony Peake faţă de altele de acest gen ? Faptul că autorul susţine cu dovezi din cele mai variate domenii că ...moartea nu există. Viaţa este perpetuă şi doar punctată din când în când de un fenomen pe care noi îl numim « moarte ». Da, asta e teoria care îmi place cel mai tare !!!

(Cred că place şi altora că am împrumutat cartea cuiva şi respectivul nu mai voia sa mi-o dea înapoi, s-a tot tocmit cu mine să mi-o plătească...dar şi eu sunt căpoasă plus că era clar că nu mai am de unde să o cumpăr).

Dacă vă aşteptaţi să citiţi această carte şi să găsiţi doar mărturii ale celor intraţi în moarte clinică, chestii cu tuneluri şi luminiţa de la capăt (hi, hi, hi...) , vă înşelaţi amarnic. Veţi avea surpriza să aflaţi lucruri nespuse nicăieri altundeva, experimente ştiinţifice, date interpretate într-un mod absolut derutant, teorii puţin cunoscute, fenomene fizice atât de stranii încât par supranaturale.

Prologul este fascinant căci autorul spune : « Totul porneşte de fapt, de la singura certitudine pe care o avem în viaţă-că, într-o zi, vom muri....O viaţă întreagă de experienţe şi hotărâri ştearsă într-o clipită...In termeni relativi, existăm pentru un interval de timp ridicol de scurt şi apoi dispărem....Există dovezi concludente că viaţa noastră are un rost şi că noi, ca fiinţe conştiente, nu murim, ci continuăm să învăţăm şi să creştem. » Amin, zic eu ! Căci mare parte dintre noi ne irosim viaţa în fleacuri şi zbateri inutile, nu pricepem cum trece timpul atât de repede şi nici măcar nu am reuşit să realizăm mare scofală.

Ceea ce este important, autorul spune că teoria lui nu invalidează nici un sistem religios, ba dimpotrivă, s-ar putea ca toate religiile să aibă dreptate într-un fel sau altul. Soluţia nu vine însă din religie, filozofie sau teologie, ci din domeniul mult mai concret al fizicii. Stiinţa susţine până la urmă religia, oricât ar fi de deranjant pentru unii.

De pildă, ştim că mleculele sunt compuse din atomi...dar cei care au încercat să înţeleagă obiecte mai mici decât atomii, au văzut că lucrurile devin foarte ciudate. S-a inventat o nouă ştiinţă, numită fizică cuantică, cu un nou sistem de legi, care să explice noile fenomene observate. Deci ce este dincolo de atomi ? Ei bine, sunt nişte particule numite cuante care reprezintă de fapt cantităţi infime de...energie. După cum vedeţi, totul se desfăşoară la un nivel atât de mic încât materia nici nu are cum să mai existe. Noi şi tot ce este în jurul nostru avem la bază energia, nu materia. Intrebarea tulburătoare este de ce noi percepem obiecte solide în jur, dacă totul e numai energie ? Disputa durează încă de când Einstein a descoperit fotonii de lumină. Răspunsul pare să fie la fel de tulburător...obiectele devin solide în momentul în care există un observator. Cu alte cuvinte fiecare dintre noi, în calitate de observator, îşi « materializează" propriul univers. Implicaţia ? De fapt fiecare suntem singuri în propriul univers, iar atunci când murim, murim numai în universurile celor care ne înconjoară, nu şi într-al nostru. Pentru fiecare dintre noi viaţa este veşnică.

Aş putea să continui cu multe şi multe alte exemple din carte dar închei cu un mic poem al lui Ronald Kox, expus în deschiderea unuia dintre capitole...atât de adevărat încât ar trebui învăţat încă din grădiniţă...

Deunăzi îşi zise un june-nvăţat :

« E musai că Domnul e tare mirat

De faptul că pomul există-n ogradă

Si când nu e nimeni să-l vadă ».

Dar iată că Domnu-i răspunde în scris :

« Stimabile Domn,

Mirarea matale nu-i tocmai cu rost,

Căci eu în ogradă tot timpul am fost,

Aşa încât pomul, teafăr sau rupt,

Fiinţează cu bine şi neîntrerupt,

Căci cel ce-l observă sunt Eu,

Cu stimă, al tău,

Dumnezeu.