Translate

vineri, 19 octombrie 2012

Casa visurilor mele



Oricât aş aprecia confortul unui apartament mediu şi uşurinţa de a-l întreţine, am, ca mai toatã lumea, anumite visuri legate de un spaţiu ideal la care aspir, în zadar,  dar tot aspir, pentru cã este o activitate relaxantã sã te imaginezi în decoruri croite pe sufletul tãu. Am tot cautat pe net fotografii ale unor case şi interioare care sã mã reprezinte, am vizionat multe genuri de arhitecturi şi stiluri de design dar, pânã la urmã, am constatat ce greu este sã gãsesc ceva care sã mi se potriveascã. Unele imagini le-am respins imediat, cum ar fi camerele acelea excesiv ornamentate, cu mobilier baroc sau Ludovic al nu ştiu câtelea, pline de sus pânã jos de textile aurii bogate, cred cã aş muri încet în asemenea decor! Nici extrema cealaltã, cu stilul minimalist al unor camere mari şi relativ goale, cu tãietura precisã a unui mobilier simplificat la maxim şi obiecte moderne, nu m-a încântat.
Multe locuri luxoase mi se par reci şi impersonale, copleşitoare ca spaţiu şi frumuseţe dar incapabile sã exprime caldurã, sã reţinã sentimente sau sã te îndemne sã fii tu însuţi.
Dupã un timp am reuşit sã stabilesc elementele care ar defini obligatoriu casa mea: lemn, piatrã, vegetaţie, apã, foc, curbe, asimetrii, spaţii fluide. Si iatã-mã astfel în faţa unui stil inspirat de formele şi materialele naturii, despre care am mai scris, numit organic. Sã nu mã înţelegeţi greşit, nu sunt genul de om care sã las tot confortul civilizaţiei şi sã mã arunc în mijlocul  sãlbaticiei, nu am puterea de a renunţa la apã curentã, gaze, electricitate, dar de o mie de ori DA, aş aduce în casã tot ce înseamnã naturã.
Am gãsit pe site-ul http://www.piatraonline.ro/ unele dintre elementele listei mele dar mai ales piatrã, multã piatrã extraordinar de frumoasã, plinã de texturã, coloratã, inspirând cãldurã, numai bunã sã o integrez visurilor mele....organice. Aşa cã am dat frâu liber imaginaţiei şi iatã ce a ieşit...


Casa mea idealã nu este înaltã, este de preferinţã fãrã etaj, are acoperiş în mai multe pante, excentricitatea formelor este bine-venitã, are geamuri mari ce dezvãluie o grãdinã luxuriantã ce se continuã în interior (plantele ce cresc sub ochiuri de geam taiate in tavan reprezinta una dintre cele mai fiebinti dorinte ale mele!). Aleile pietruite şerpuiesc printre arbori şi tufe explozive de flori, asezonate cu jardiniere , exact ca în stampele înfãţişând grãdini feudale în stil englezesc. 

Parcã vãd lespezile de piatra de culoare caramel ca un fir strãlucitor prin verdele viu al ierburilor. Grãdina mea nu trebuie sã arate impecabil, culoarea şi diversitatea îi dau tot farmecul. Dar şi micile surprize cum ar fi ochiurile de apã înconjurate de stanci, bolovani sau statui mãrunte pline de haz .
Drumul pânã la intrarea în casã trebuie sã fie lin, sã îţi dea timp sã uiţi de grijile zilei. Iar odatã intrat sã nu simţi cã ai schimbat foarte mult decorul sau cã ai parãsit acea stare de seninãtate.


Mi-aduc aminte cât de bine mã simţeam în copilãrie când megeam pe malul râului şi cãlcam pe pietrele rotunde sau colţuroase, iubeam rãceala pietrei şi senzaţia de soliditate pe care o transmiteau. Am rãmas cu acest vis, sã pot avea o pardosealã din piatra frumos colorata. 


Un living organic, primitor ar trebui sã aibã în primul rând piatrã şi mobilier de lemn, apoi obligatoriu un punct central în jurul cãruia sã poţi aduna familia şi prietenii, iar acest punct este pentru oameni focul modern întreţinut într-un  semineu.
 Ei bine, eu sunt mai ciudatã, nu prea ţin cont de destinaţia unei piese de mobilier atunci când caut ceva. Dacã mi-o imaginez într-un loc, nu are importanţã ce reprezintã la origine. Aşa am ajuns sã îmi doresc mobilier de gradina în bucãtãrie! Iar cel de pe site e placat cu piatrã şi atât de vesel încât m-ar binedispune ori de câte ori aş lua masa.
Nu m-aş lipsi sub nici o formã de apã, de fapt chiar principiile Fengshui recomandã micile fantani arteziene în casã pentru spãlarea energiilor negative şi calmarea spiritului. Susurul apei amintind de cascadele naturii este o terapie la îndemâna oricãrui om obosit şi stresat.

Orice searã aş încheia-o într-o notã de rãsfãţ, într-o baie ca cea din fotografie, cu podea din mozaic asemãnãtor pietrelor de rau . Dar pe http://www.piatraonline.ro/ am descoperit farmecul  chiuvetelor de travertin, nişte obiecte “cu patinã”, amintind de lavoarele specifice budoarelor din altã epocã. Ar arãta spectaculos lângã un perete placat cu ardezie multicolora.
Aş putea scrie o carte despre casa mea şi tot nu aş epuiza subiectul. Ramane doar sa sper ca, in timp, voi putea transforma ceea ce am in ceva cat mai apropiat de ceea ce visez.
PS. Sunt gata oricand sa imi imbogatesc visurile cu alte si alte idei...Deci care sunt visurile voastre cele mai indraznete?... O vila de lux, o hacienda mexicana, o cabana la munte sau pur si simplu sunteti multumiti cu ceea ce ati realizat pana acum?

2 comentarii:

  1. :)
    imi place cum vezi lucrurile! eu iti doresc sa-ti indeplinesti visul cat mai curand...
    visul meu nu a fost niciodata sa am o casa. viata mea a fost construita in asa fel incat a trebuit sa colind prin lume. poate din aceasta cauza nu m-am gandit la o casa. casa si acasa pentru mine e acolo unde ma simt bine si totodata unde ma poarta viata; azi aici e acasa, maine poate fi in alta parte, indiferent de oras, tara sau coninent.
    zi faina sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am o fire sedentara, nu-mi plac calatoriile si sa ma desprind de locurile familiare, daca imi creez un univers intim foarte greu renunt la el.Pe de alta parte ma atrage ideea de a locui in mai multe locuri...numai ideea de a impacheta si de a calatori nu ma incanta.

      Ștergere

Comentariile la acest articol sunt moderate, nu apar imediat pe pagina.